Acest site este cofinanţat din Fondul Social European - Investește în oameni! - prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Formare profesională în cadrul Studioului Experimental de Opera şi Balet pentru meserii de scenă şi abilităţi de management cultural în domeniul artelor spectacolului.

proiectul

jurnal de proiect

calendar cursuri

centrul de orientare

presa

parteneri /
beneficiari

echipa

galerie imagini

achizitii publice

contact

Proiectul studiOpera prezentat la München

 

Între 5 şi 7 noiembrie 2010 s-a desfăşurat la München una dintre cele două conferinţe anuale organizate de Opera Europa – asociaţia internaţională a companiilor şi a festivalurilor de operă europene. Dintre cei 116 membri face parte şi Opera Naţională Bucureşti (ONB), care, începând din martie 2008 când s-a alăturat organizaţiei, a luat parte la toate evenimentele importante coordonate de aceasta.
Desfăşurat sub titlul „Exploring the Future” („În explorarea viitorului”), evenimentul a fost găzduit de Bayerische Staatsoper (unul dintre cele mai importante teatre lirice europene) şi de Staatstheater am Gartnerplatz (companie care propune publicului nu numai producţii lirice, ci şi de operetă, spectacole de tip musical ş.a). Printre temele abordate în cadrul conferinţelor şi întâlnirilor organizate s-au numărat: teatre de operă dincolo de graniţele europene, modele financiare pentru operele de mâine, politici culturale care influenţează funcţionarea teatrelor lirice, proiecte de coproducţii, planificarea Zilelor Europene ale Operei – ediţia 2011.

Patru membri ai echipei StudiOpera au participat la acest eveniment: Cătălin A.Ionescu – responsabil management cultural (director general al ONB), Emil Popescu - responsabil tehnic (director tehnic al ONB), Daniela Plopeanu – responsabil imagine şi comunicare (specialist PR al Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul ONB) şi Cristina Bărbulescu – asistent comunicare web (coordonator al Serviciului Imagine, Promovare, Comunicare al ONB).
În cadrul conferinţei construite în jurul problemei formării profesionale a specialiştilor care lucrează în teatre lirice, Daniela Plopeanu şi Cristina Bărbulescu au prezentat rezultatele parţiale ale proiectului StudiOpera (după primul an de desfăşurare), precum şi aspecte legate de etapa următoare (pregătirea viitorilor formatori care vor preda cursurile pilot). Prezentarea realizată de membrii echipei StudiOpera a fost urmată de o discuţie cu participanţii la conferinţă, interesaţi să afle detalii despre proiect şi despre modul în care acesta ar putea fi extins la scală internaţională, prin organizarea unor schimburi de experienţă.
Evenimentul de la München a reunit reprezentanţi ai celor mai importante companii şi festivaluri lirice europene. Printre instituţiile participante la eveniment s-au numărat: Wiener Staatsoper (Opera de Stat din Viena) şi Volksoper Wien (Opera Populară din Viena), La Monnaie (Bruxelles), Royal Opera House (Londra), Teatrul Naţional din Zagreb (Croaţia), Teatrul Naţional din Praga, Teatrul Naţional din Brno (Cehia), Teatrul Regal Danez (Copenhaga), Opera Naţională Finlandeză (Helsinki), Opera Naţională din Lyon, Opera din Lille, Opera din Dijon, Festivalul de la Aix en Provence (Franţa), Opera Comică din Berlin, Opera din Frankfurt, Opera Naţională din Grecia (Atena), Teatrul Massimo (Palermo), Grand Teatre del Liceu (Barcelona), Teatro Real (Madrid) ş.a.  
De asemenea, la conferinţa de la München a participat şi Ioan Holender, unul dintre cei mai longevivi directori generali ai unei opere, aflat până de curând la conducerea Operei de Stat din Viena.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi http://www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României