Acest site este cofinanţat din Fondul Social European - Investește în oameni! - prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Formare profesională în cadrul Studioului Experimental de Opera şi Balet pentru meserii de scenă şi abilităţi de management cultural în domeniul artelor spectacolului.

proiectul

jurnal de proiect

calendar cursuri

centrul de orientare

presa

parteneri /
beneficiari

echipa

galerie imagini

achizitii publice

contact

Beneficiar

Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, soseau pe teritoriul Principatelor Române trupe lirice ce prezentau spectacole din repertoriul italian şi german. Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, prezentarea unor opere de Bellini, Rossini şi Donizetti, ale căror premiere mondiale avuseseră loc de curând în Italia, devenise o constantă în Bucureşti şi în alte oraşe importante din ţară. De asemenea, în paralel cu aceste spectacole susţinute de companii italiene, aveau loc şi reprezentaţii susţinute de trupe lirice româneşti. Multe dintre vocile acestor trupe au fost apreciate în cele mai mari teatre de operă ale timpului: Scala din Milano, Metropolitan din New York, Opera din Paris, Sankt Petersburg, Bayreuth.
În viaţa culturală românească, anul 1921 a marcat instituţionalizarea teatrului muzical naţional, datorită eforturilor poetului Octavian Goga - Ministru al Artelor şi Cultelor din acea perioadă - şi ale compozitorului George Stephănescu, personalitate marcantă a artei lirice româneşti. Astfel, Societatea Lirică Română „Opera”, condusă de Ion Nonna Ottescu - sub patronajul reginei Maria - a devenit Opera Română. Spectacolul inaugural cu opera „Lohengrin” de Richard Wagner a fost un eveniment remarcabil, conducerea muzicală aparţinând lui George Enescu. În decursul anilor, şcoala românească de canto a dezvăluit reale talente, îndrumate de importanţi dirijori, care au marcat dezvoltarea spectacolului de operă în România: Umberto Pessione, Egizio Massini, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu, Constantin Silvestri. În perioada interbelică, artişti de marcă din întreaga lume au cântat pe scena Operei, în timp ce alţi cântăreţi români îşi clădeau cariere internaţionale, devenind adevăraţi ambasadori ai patrimoniului muzical românesc.
În anul 1953, instituţia a primit denumirea de Teatrul de Operă şi Balet şi un sediu nou, în care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent. Cele două titluri care au marcat inaugurarea clădirii în zilele de 9 şi 10 februarie ale anului 1954 au fost opera „Dama de Pică” de P. I. Ceaikovski şi baletul „Coppelia” de Léo Delibes. Repertoriul s-a îmbogăţit în decursul fiecărei stagiuni. Montările operelor „Aida” şi „Otello” de Verdi, „Lakmé” de Delibes, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, „Carmen” de Bizet, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, „Cavalerul Rozelor” de Richard Strauss, „Turandot” de Puccini şi spectacolele de balet „Giselle” de Adolphe Adam şi „Lacul lebedelor” de Ceaikovski au impresionat publicul şi critica de specialitate datorită complexităţii concepţiilor regizoral-scenografice, interpretărilor de excepţie, profesionalismului pregătirii muzicale şi măiestriei dirijorale. Un moment important în istoria teatrului, care a determinat şi recunoaşterea valorii sale pe plan internaţional, a fost reprezentarea operei „Oedipe” de George Enescu la Opera din Paris, în anul 1963.
După anul 1990 a existat o preocupare continuă pentru asigurarea schimbului de generaţii, evoluţia instituţiei urmărind alinierea la noile cerinţe de management cultural. În anul 1996, instituţia a primit denumirea de Opera Naţională Română, iar în anul 2001 a devenit Opera Naţională din Bucureşti. În ultimul deceniu s-a urmărit reluarea unor titluri în montări noi şi realizarea de premiere în concepţii regizoral-scenografice care au pus în valoare cu precădere elementul vizual, pe lângă calităţile vocale şi actoriceşti ale interpreţilor.
În anul 2006, la iniţiativa directorului general Cătălin Ionescu-Arbore, denumirea instituţiei a fost schimbată în Opera Naţională Bucureşti. O preocupare importantă a noii echipe de management a fost îmbunătăţirea dotărilor tehnice pentru scenă şi lumini, astfel încât noile premiere să se apropie de performanţele întâlnite pe scenele de operă din Europa. Echipa de interpreţi şi dirijori a fost completată cu tinere talente, o parte dintre aceştia bucurându-se deja de recunoaştere internaţională. Iniţiativa creării Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess”, participarea la proiectul intereuropean promovat de Central & Eastern European Musiktheater (CEE), afilierea Operei Naţionale Bucureşti la organizaţia internaţională Opera Europa sunt aspecte ale unui nou tip de management cultural, în acord cu tendinţele europene.
Teatru liric de repertoriu, Opera Naţională Bucureşti propune astăzi publicului său o paletă variată de spectacole, în cadrul stagiunii care se derulează între octombrie şi iunie. De-a lungul celor nouă luni de stagiune, spectatorii au ocazia să ia parte la un număr de aproximativ şase reprezentaţii pe săptămână: producţii de operă şi operetă, balet clasic, neoclasic şi contemporan, concerte, recitaluri şi evenimente speciale. Fiecare stagiune înseamnă un număr de opt-zece premiere, atât la sala mare, cât şi în Foaierul Galben, unde se desfăşoară spectacolele realizate de Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (SEOB).
În anul 2009, Operei Naţionale Bucureşti i s-a încredinţat spectacolul de deschidere al Festivalului Internaţional „George Enescu”, cu opera „Oedipe”, eveniment fără precedent în istoria acestei instituţii. De asemenea, prezentarea celui mai important titlu de balet în cadrul Festivalului – „Lacul lebedelor” – certifică valoarea actuală a companiei de balet. Aprecierile dirijorilor şi soliştilor invitaţi în spectacolele Operei din cadrul Festivalului au atestat profesionalismul ridicat al artiştilor primei scene lirice a ţării.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi http://www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României